SIMFONIA STELELOR

O PRIVIRE GOALA E TOT CE MI- A RAMAS. Am simtit ca ating ceva , ma uit...era singuratatea mea care plangea...se auzeau atat de clar sunetele sufletului meu. Am simtit o durere profunda...era durerea iubirii...Calatoream intr-un oras trist, dar totusi datator de speranta. Intunericul imi strabate prin pleoape . In ochii unei furtuni poti vedea un porumbel trist ce zboara in cautarea pacii. Nu va putea trece prin poarta,nu pot intra sau iesi din ambele lumi…nici macar ingerii.
Unii ingeri aveau aripile frante pentru ca au fost ucisi  de persoanele  iubite, s-au sacrificat sau au suferit mult din cauza unui pamantean. Aripile se refaceau, dar intr-un timp foarte indelungat si acest lucru era destul de dureros…dar traiau o fericire chiar daca aveau rani.Traiau fericrea de a fi aproape de stele...aproape de stralucirea si frumusetea lor. Oamenii nestiutori confundau ingerii cu stelele cele mai luminoase  sau cu stelele cazatoare.
Plang... imi este frig...puterile ma lasa incet dar constant, picatura cu picatura din cauza ranii pricinuite de iubire. Sunt tot mai slabita...mai fara viata. Ratacesc...ratacesc fara busola in propria-mi viata, fara sentimente de deja-vu.
Se aud melodii superbe...toti acei ingeri raniti incearca sa-si hraneasca sufletul cu aceste acorduri sublime.
Nestiutoare si calatoare fiind, incerc sa intreb... Ce se aude? Atunci , o stea in caderea ei imi raspunde ... Cantaaaaaaammmm pt ingerii raniti...Este singura cale de a-i salva...fiecare acord de iubire aduce vindecare in trupurile lor frante. Iubire...mirare..tacere...placere..toate aceste sentimente incep sa puna stapanire pe sufletul meu ...
Simfonia continua...
In acest oras traiau si ingerii tristi care nu se vindecau  niciodata.Dar totusi de ce mai erau numiti ingeri?
Oare din cauza aripilor albe care semnifica  urme de puritate? In aceasta batalie dintre ingeri si oameni cine avea sa castige si de ce? Cand din cerul negru si instelat ploua cu margaritare, de fapt ingerii orasului trist plageau... As fi vrut sa-i ajut cumva, dar nu stiam cum, nu intelegeam cum au ajuns asa de nefericiti apropiinde-se tot mai mult de un intuneric total. Oare oamenii au uitat sa creada in ingeri?
Simfonia stelelor continua...si ma intreaba in acorduri de vioara.
Incotro mergi Avramutzo?
" Catre mine" raspund obosita...dar este atat de greu...Pasii ma poarta tot mai departe de usa sufletului meu. Sa ajung atat de sus am nevoie de aripi...Dar ai aripi....nu le simti?
Le simt, dar una este franta si ambele sunt pline de umbrele noptii in care ratacesc.
Off...dragi stele, nu stiti cumva un inger?
Un inger ranit ...calator in a voastra simfonie?
O aripa imi este buna, impreuna poate reusim sa zburam. Ne adunam puterile, ne legam ranile si aripile frante...apoi in onduirea simfoniei voastre ne unim aripile sanatoase.
Stelele rad...ha, ha...te ajutam, dar trebuie sa platesti un tribut pentru speranta si dragostea care o sa urmeze.
Va rog, dragi stele...
Am invatat candva ca nu suntem stele, dar suntem acoperiti cu praf de stele.Va rog ajutati-ma...
Sunt obosita, cu fiecare zi care trece, devin un calator impovorat de grija. Fiecare oprire nu inseamna altceva decat o alta plecare catre NICAIERI.
VA ROG!
Ce trebuie sa platesc?
O clipa...
Bucuroasa si plina de uimire astept. Simfonia continua... Se aud acorduri nemaiauzite ...percep chitara... da, aud si vioara...dar pare atat de trista...
Un instrument...nestiut de mine striga...
RABDARE, UMILINTA, LACRIMI, DEZNADEJDE...si stelele continua sa scrie pe norul care ma gazduieste. Atunci din multimea de ingeri raniti se aude o voce.
De ce atat de scump? E atat de firava si trista...
Eu sunt aici...si am nevoie la fel ca ea sa ajung acasa in sufletul meu ,vreau sa-mi regasesc linistea , speranta si dragostea.
Instrumentul tace. Inmarmureste...Se face liniste deplina.
Doua stele foarte frumoase isi fac loc printre zarva creata . Apar in calea mea si a ingerului ranit...sunt zambitoare dar ingrijorate.
Dragile mele...am adus busola de care au nevoie.
Se ivesc zorile mergeti si odihniti-va , avem noi grija de ei...doar, fiecare are steaua lui.
Incet...incet stele se retrag. Primim o busola si acolo zarim:
PUTERE, SPERANTA, INCREDERE si DRAGOSTE. Aceste minuni ale universului ne-au adus atat de multa incredere...ne simteam plini de emotia reintoarcerii acasa in sufletul nostru. Mai este atat de putina durere, atat de putina deznadejde in calatoria nostra. Ce ferice este de noi...Ce bine ca avem o stea!
Va multumim frumoase stele, dar cum va numiti? Ele zambesc jucause, fericite si tot mai stralucitoare. O stralucire atat de intensa incat simteam cum ranile din suflet si aripi se refac de la caldura si lumina emanata.
Secret...o sa aflati in timp...si incep sa chicoteasca vesele. Imi doream sa aflu numele stelei care nu-mi apartine in speranta ca astfel voi afla numele ingerului care ma salveaza , dar se pare ca-i secret....oare cand o sa aflu?
Cand vei ajunge in casuta sufletului tau... si incep a se inalta tot mai sus.
Drum bun , dragi calatori...drum bun...
Asa , incet incet, condusi de speranta, dragoste incredere si putere ...am gasit drumul spre "casa" sufletului meu.

Avramutza Lyheartly
25.08.10

UITARE, SPERANTA, VIATA

Hmm...se simte miros de toamna, aerul te indeamna la multa liniste.
Liniste...ce fel de liniste? Liniste in suflet, liniste in minte, liniste in casa.
Ce bine este sa simti linistea cum te adie, cum te rasfata.
De foarte multe ori suntem tentati sa pastram acele lucruri care ne-au placut, care le-am obtinut cu efort, care ne aduceau stima de sine, chiar daca acum acel lucru este degradat, expirat sau nu ne mai vine ca o manusa.
Cate dintre noi nu am pastrat rochite sau pantaloni in sifonierul nostru, in speranta revenirii la acele masuri de care eram candva mandre sau cel putin multumite, astfel aglomerandu-ne sifonierul fara rost, neavand loc pentru a proteja cu atentie acel lucru care ne vine bine in prezent, care ne multumeste si ne incanta atunci cand il imbracam? De ce zambiti? Asa suntem noi femeile, renuntam cu greu la ceea ce este al nostru.
Altfel nu am mai fi femei.
Dar cu partea sufleteasca, oare cum stam?
De ce am fi altcumva?
De ce suntem tentate mereu sa pastram in "sifonierul" sufletului nostru acel om care ne-a adus bucurie in trecut dar careia i-a fost degradat caracterul din cauza anturajului, lipsei calitatii sau trecerii timpului?
Daca fizicul nostru trece prin anumite schimbari...credeti ca sufletul si trairile noastre raman adolescentine, cand ne multumeam si credem fiecare zambet primit? Trairile si pretentiile noastre nu cresc odata cu maturitatea intelectuala, in ritmul tic-tac-ului batut de ceasul timpului ?
Si noi, la fel ca si ei, ne schimbam( din pacate).
De ce incercam sa pastram acea "haina" care nu se mai potriveste cu ceea ce simtim?
Din frica...asa cred...din lasitate.
Frica de necunoscut, frica de nou, frica de un nou esec.
Iar lasitatea din noi ne sopteste...de ce sa imbrace " haina" care a fost a ta o alta persoana? Mai bine tine-o acolo ascunsa, pastreaz-o, poate prinde bine candva.
Dar, poate acea "haina " o sa fie apreciata si reconditionata de o noua proprietara...o sa-i dea o noua valoare si o sa steie dinou la loc de cinste intr-un sifonier bine primitor. Sa nu fim egoiste.
Cred ca ar fi frumos prima dragoste sa fie pastrata pana la exit.
Asa speram atunci cand spunem " DA" ,asa visam din copilarie si ne spunem cu mare incredere "noi nu vom claca niciodata"!Apoi intervine tic-tac-ul, neatentia, lipsa timpului de a intretine dragostea, lipsa maturitatii sufletesti.
De cate ori in viata, un lucru obtinut cu multa truda l-am ingrijit perfect, apoi, incet, incet, fara sa ne dam seama acel lucru incepe sa treaca tot mai neobservat facand parte din lucrurile noastre zilnice.
Nu inseamna ca nu-ti mai place mobila respectiva,obiectul respectiv,pisica respectiva...dar, apare acea siguranta ca-ti apartine, ca ne se intampla nimic daca, uneori nu ai timp sa-i acorzi un timp special pentru improspatare.
Fara sa vrem facem aceasi greseala si cu cei din viata noastra uitand ca nu suntem obiecte, uitand ca suntem suflete care nu pot trai fara atentie, fara mangaiere, fara respect, fara afectiune, fara dragoste.
Ba, de multe ori vorbele si manifestarile tandre sunt inlocuite cu vorbe urate, fapte grele si greu de inteles. Chiar daca nu sunt spuse din suflet , acest lucru nu inseamna ca nu degradeaza dragostea ...degradata deja din cauza obisnuintei si sigurantei ca ne apartine.
Apoi... incet, incet, nu ne mai place cum arata si ne dorim o dragoste noua promitandu-ne ca nu vom repeta greseala neglijentei si indiferentei.
Dar ... ce sa facem daca raul s-a produs?
Ce sa facem daca incercarea de a repara raul ne tot esueaza?
Asteptam?
Ce asteptam, cat asteptam?
Atunci cand simtim zilnic doar sufocare, cand simtim un imens gol in suflet, cand ne intrebam ce rost are viata...atunci, e totul pierdut.
Nu-ti pierde timpul cautand si asteptand speranta trecutului. Nu o sa mai vina.Deja este tarziu.
Azi astepti, maine la fel, mai trece o zi , mai trece o noapte...asteptarea continua...viata se scurge...imbatranim...nefericiti noi si parterii nostri.
Ce asteptam? schimbare? revenire?
Off...nu te-nsela.Ridica-ti ochii si priveste-n zare ! Ai curaj !
Acolo este viata ta.
Lasa-ti inima sa uite trecutul.Chiar daca doare.
Din uitare renaste viitorul, speranta, viata.
Ingroapa-ti trecutul care nu-ti mai aduce fericire(niciodata un cartof deshidratat de timp nu-si mai revine ), dar este de folos daca-l ingropi.
Aseaza-ti trecutul cu respect pentru ceea ce a fost in pamantul numit UITARE. Apoi...asteapta cu rabdare(dar cu folos ),stropeste uitarea cu ploaia numita SPERANTA. Nu-ti pierde speranta...Ploaia ne da putere, ne umple inima de lumina, de caldura, de pace, de zambet si astfel renastem, se formeaza acea noua VIATA, care sa ne aduca inapoi tot ce am pierdut odinioara din greseala noastra, a lui sau a ambilor parteneri,dar...sub o alta infatisare.

Avramutza L.
20 08 2010

CERERE

Da-mi voie sa ma cobor din propria fiinta , sa-ti fiu armonie infinita ,sa te invalui in soarele de la amiaza ,in linistea mea sa te acopar ...
Da-mi voie sa ma ascund in invelisul tau o vesnicie , sa te iubesc si sa-ti alerg prin vise.
Da-mi voie sa te am ... mi-e sufletul curat .
Da-mi voie sa-ti astern pe degete ...saruturi , cu fiecare atingere , cu ochii si cu soaptele , in tandre gesturi ... sa ma pierd si sa ma frang in tine.
Da-mi tu , Iubirea mea ,parfumul violet al palmelor ,sa le alint , sa le sarut ..sa ma asez in blanda lor atingere.
Da-mi palmele fierbinti , dogoarea lor imi vor topi in perle albastre, inima ,ce se va opri ..si va uita sa bata , cand tu ma vei iubi ,asa cum tu doar stii..asa ca-n prima zi.
Saruta-ma ,dezmiarda-ma , hraneste-te cu trupul meu ,imbraca-te cu mine si -ti voi fi cald si racoare si roua pe buze .
Priveste-ma si zambetul meu iti va fi raza de soare , adormita pe obrazul tau.
Priveste-ma , respira-mi dragostea curata , atinge-mi sufletul si nemiscata ma voi stinge ca un fulg ,in jos pe trupul tau.
Da-mi voie sa alerg pe trupul tau sa-ti spun ce imi doresc , sa iti ascult si sa-ti sarut bataia inimii , sa m-asez la pieptul tau.. tacand imi simti ritmicitatea gandurilor.
Da-mi voie ,Tu , Iubirea mea , sa iti pictez o viata...Viata in iubire

A.L.A.

PRIETENIE

Stii ,ce as vrea sa-ti fiu Iubire? Sa fiu parte din intregul tau..!Sa-mi fii complementar. Sa-ti scalzi privirea in ochii mei si sa ma atingi in suflet..
Mi-e sufletul bogat..eu sunt saraca..si totusi nu ma tem sa-ti daruiesc ,toata iubirea sufletului meu..ce ar pieri!.Eu iti ofer Totul, tie ,ce poate nu ceri nimic!
Casuta sufletului meu este curata , limpede..e bucurie si lacrimi si alin ..ea este casuta ce te asteapta cu poarta inimii mereu deschisa , sa te tina-n brate , sa te hranesca,sa-ti fie cuib de liniste ,in care obosit sa iti asterni aroma de iubire si placere.Sa-mi fii Iubire,acel loc unde alaturi de tine ziua de azi..de maine..mereu, sa fie fara de sfarsit.Sa-mi fii , si infinit in care sa ma pierd..si inceput fara de margini..
Eu am sa-ti fiu doar o adiere...doar simpla curgere in existenta ta..o mica palpaire in lumina ta,ce va apune..se va stinge.. dar ce etern ,va arde luminandu-ti mereu umbra !
Sa-mi fii proaspatul aer ce-mi navaleste meru gandurile..si Adevar sa-mi fii !
Sa-mi fii Iubire mereu ploaie..te voi culege mereu in picaturi de fericire ,
Sa-mi fii unirea dintre pasul tau si urma mea , eu ceas..tu timpul meu .
Sa-mi fii vantul de toamna si sa ma strangi la piept..atunci cand vei simti ca cerul ma va vrea ,eu sunt doar o frunzulita in calea ta..respir doar de ma atingi cu degete de vant .Sa-mi fii, iubire..unic sentiment..Iti sunt iubire pura si doar prin tine stralucesc .
Eu, am Iubire..atata dragoste sa-ti darui.. si vreau sa te iubesc doar in lumina
Iubirea mea este precum norul ce-si revarsa ploaia , e precum floarea ce daruie parfum.
Iubirea mea e pasare ce zboara ,e zambetul din iarna ..e fara umbra..este soare !
Tu, sa- mi fii cantare si strigat in tacere de iubire.Sa-ti fiu dorul imens,ce ma va urmari..
Tu ,Iubire..sa-mi fii ,Tu !
Eu nu-mi doresc decat sa te iubesc..sa ma trezesc cu tine..sa te imbratisez,
In cald si bine .
In liniste eu te astept..te voi astepta . Rasuflu,respir adanc,si te astept , privind mereu atenta in ochii fapturii blande,cu ochi curiosi si cu surasul calm
Sa-mi dea speranta..sa imi astearna covorul de lumina pe care noi sa pasim alaturi ..cu ghidul inimii in palma!



LYHEARTLY