SIMFONIA STELELOR

O PRIVIRE GOALA E TOT CE MI- A RAMAS. Am simtit ca ating ceva , ma uit...era singuratatea mea care plangea...se auzeau atat de clar sunetele sufletului meu. Am simtit o durere profunda...era durerea iubirii...Calatoream intr-un oras trist, dar totusi datator de speranta. Intunericul imi strabate prin pleoape . In ochii unei furtuni poti vedea un porumbel trist ce zboara in cautarea pacii. Nu va putea trece prin poarta,nu pot intra sau iesi din ambele lumi…nici macar ingerii.
Unii ingeri aveau aripile frante pentru ca au fost ucisi  de persoanele  iubite, s-au sacrificat sau au suferit mult din cauza unui pamantean. Aripile se refaceau, dar intr-un timp foarte indelungat si acest lucru era destul de dureros…dar traiau o fericire chiar daca aveau rani.Traiau fericrea de a fi aproape de stele...aproape de stralucirea si frumusetea lor. Oamenii nestiutori confundau ingerii cu stelele cele mai luminoase  sau cu stelele cazatoare.
Plang... imi este frig...puterile ma lasa incet dar constant, picatura cu picatura din cauza ranii pricinuite de iubire. Sunt tot mai slabita...mai fara viata. Ratacesc...ratacesc fara busola in propria-mi viata, fara sentimente de deja-vu.
Se aud melodii superbe...toti acei ingeri raniti incearca sa-si hraneasca sufletul cu aceste acorduri sublime.
Nestiutoare si calatoare fiind, incerc sa intreb... Ce se aude? Atunci , o stea in caderea ei imi raspunde ... Cantaaaaaaammmm pt ingerii raniti...Este singura cale de a-i salva...fiecare acord de iubire aduce vindecare in trupurile lor frante. Iubire...mirare..tacere...placere..toate aceste sentimente incep sa puna stapanire pe sufletul meu ...
Simfonia continua...
In acest oras traiau si ingerii tristi care nu se vindecau  niciodata.Dar totusi de ce mai erau numiti ingeri?
Oare din cauza aripilor albe care semnifica  urme de puritate? In aceasta batalie dintre ingeri si oameni cine avea sa castige si de ce? Cand din cerul negru si instelat ploua cu margaritare, de fapt ingerii orasului trist plageau... As fi vrut sa-i ajut cumva, dar nu stiam cum, nu intelegeam cum au ajuns asa de nefericiti apropiinde-se tot mai mult de un intuneric total. Oare oamenii au uitat sa creada in ingeri?
Simfonia stelelor continua...si ma intreaba in acorduri de vioara.
Incotro mergi Avramutzo?
" Catre mine" raspund obosita...dar este atat de greu...Pasii ma poarta tot mai departe de usa sufletului meu. Sa ajung atat de sus am nevoie de aripi...Dar ai aripi....nu le simti?
Le simt, dar una este franta si ambele sunt pline de umbrele noptii in care ratacesc.
Off...dragi stele, nu stiti cumva un inger?
Un inger ranit ...calator in a voastra simfonie?
O aripa imi este buna, impreuna poate reusim sa zburam. Ne adunam puterile, ne legam ranile si aripile frante...apoi in onduirea simfoniei voastre ne unim aripile sanatoase.
Stelele rad...ha, ha...te ajutam, dar trebuie sa platesti un tribut pentru speranta si dragostea care o sa urmeze.
Va rog, dragi stele...
Am invatat candva ca nu suntem stele, dar suntem acoperiti cu praf de stele.Va rog ajutati-ma...
Sunt obosita, cu fiecare zi care trece, devin un calator impovorat de grija. Fiecare oprire nu inseamna altceva decat o alta plecare catre NICAIERI.
VA ROG!
Ce trebuie sa platesc?
O clipa...
Bucuroasa si plina de uimire astept. Simfonia continua... Se aud acorduri nemaiauzite ...percep chitara... da, aud si vioara...dar pare atat de trista...
Un instrument...nestiut de mine striga...
RABDARE, UMILINTA, LACRIMI, DEZNADEJDE...si stelele continua sa scrie pe norul care ma gazduieste. Atunci din multimea de ingeri raniti se aude o voce.
De ce atat de scump? E atat de firava si trista...
Eu sunt aici...si am nevoie la fel ca ea sa ajung acasa in sufletul meu ,vreau sa-mi regasesc linistea , speranta si dragostea.
Instrumentul tace. Inmarmureste...Se face liniste deplina.
Doua stele foarte frumoase isi fac loc printre zarva creata . Apar in calea mea si a ingerului ranit...sunt zambitoare dar ingrijorate.
Dragile mele...am adus busola de care au nevoie.
Se ivesc zorile mergeti si odihniti-va , avem noi grija de ei...doar, fiecare are steaua lui.
Incet...incet stele se retrag. Primim o busola si acolo zarim:
PUTERE, SPERANTA, INCREDERE si DRAGOSTE. Aceste minuni ale universului ne-au adus atat de multa incredere...ne simteam plini de emotia reintoarcerii acasa in sufletul nostru. Mai este atat de putina durere, atat de putina deznadejde in calatoria nostra. Ce ferice este de noi...Ce bine ca avem o stea!
Va multumim frumoase stele, dar cum va numiti? Ele zambesc jucause, fericite si tot mai stralucitoare. O stralucire atat de intensa incat simteam cum ranile din suflet si aripi se refac de la caldura si lumina emanata.
Secret...o sa aflati in timp...si incep sa chicoteasca vesele. Imi doream sa aflu numele stelei care nu-mi apartine in speranta ca astfel voi afla numele ingerului care ma salveaza , dar se pare ca-i secret....oare cand o sa aflu?
Cand vei ajunge in casuta sufletului tau... si incep a se inalta tot mai sus.
Drum bun , dragi calatori...drum bun...
Asa , incet incet, condusi de speranta, dragoste incredere si putere ...am gasit drumul spre "casa" sufletului meu.

Avramutza Lyheartly
25.08.10