Hmm...se simte miros de toamna, aerul te indeamna la multa liniste.
Liniste...ce fel de liniste? Liniste in suflet, liniste in minte, liniste in casa.
Ce bine este sa simti linistea cum te adie, cum te rasfata.
De foarte multe ori suntem tentati sa pastram acele lucruri care ne-au placut, care le-am obtinut cu efort, care ne aduceau stima de sine, chiar daca acum acel lucru este degradat, expirat sau nu ne mai vine ca o manusa.
Cate dintre noi nu am pastrat rochite sau pantaloni in sifonierul nostru, in speranta revenirii la acele masuri de care eram candva mandre sau cel putin multumite, astfel aglomerandu-ne sifonierul fara rost, neavand loc pentru a proteja cu atentie acel lucru care ne vine bine in prezent, care ne multumeste si ne incanta atunci cand il imbracam? De ce zambiti? Asa suntem noi femeile, renuntam cu greu la ceea ce este al nostru.
Altfel nu am mai fi femei.
Dar cu partea sufleteasca, oare cum stam?
De ce am fi altcumva?
De ce suntem tentate mereu sa pastram in "sifonierul" sufletului nostru acel om care ne-a adus bucurie in trecut dar careia i-a fost degradat caracterul din cauza anturajului, lipsei calitatii sau trecerii timpului?
Daca fizicul nostru trece prin anumite schimbari...credeti ca sufletul si trairile noastre raman adolescentine, cand ne multumeam si credem fiecare zambet primit? Trairile si pretentiile noastre nu cresc odata cu maturitatea intelectuala, in ritmul tic-tac-ului batut de ceasul timpului ?
Si noi, la fel ca si ei, ne schimbam( din pacate).
De ce incercam sa pastram acea "haina" care nu se mai potriveste cu ceea ce simtim?
Din frica...asa cred...din lasitate.
Frica de necunoscut, frica de nou, frica de un nou esec.
Iar lasitatea din noi ne sopteste...de ce sa imbrace " haina" care a fost a ta o alta persoana? Mai bine tine-o acolo ascunsa, pastreaz-o, poate prinde bine candva.
Dar, poate acea "haina " o sa fie apreciata si reconditionata de o noua proprietara...o sa-i dea o noua valoare si o sa steie dinou la loc de cinste intr-un sifonier bine primitor. Sa nu fim egoiste.
Cred ca ar fi frumos prima dragoste sa fie pastrata pana la exit.
Asa speram atunci cand spunem " DA" ,asa visam din copilarie si ne spunem cu mare incredere "noi nu vom claca niciodata"!Apoi intervine tic-tac-ul, neatentia, lipsa timpului de a intretine dragostea, lipsa maturitatii sufletesti.
De cate ori in viata, un lucru obtinut cu multa truda l-am ingrijit perfect, apoi, incet, incet, fara sa ne dam seama acel lucru incepe sa treaca tot mai neobservat facand parte din lucrurile noastre zilnice.
Nu inseamna ca nu-ti mai place mobila respectiva,obiectul respectiv,pisica respectiva...dar, apare acea siguranta ca-ti apartine, ca ne se intampla nimic daca, uneori nu ai timp sa-i acorzi un timp special pentru improspatare.
Fara sa vrem facem aceasi greseala si cu cei din viata noastra uitand ca nu suntem obiecte, uitand ca suntem suflete care nu pot trai fara atentie, fara mangaiere, fara respect, fara afectiune, fara dragoste.
Ba, de multe ori vorbele si manifestarile tandre sunt inlocuite cu vorbe urate, fapte grele si greu de inteles. Chiar daca nu sunt spuse din suflet , acest lucru nu inseamna ca nu degradeaza dragostea ...degradata deja din cauza obisnuintei si sigurantei ca ne apartine.
Apoi... incet, incet, nu ne mai place cum arata si ne dorim o dragoste noua promitandu-ne ca nu vom repeta greseala neglijentei si indiferentei.
Dar ... ce sa facem daca raul s-a produs?
Ce sa facem daca incercarea de a repara raul ne tot esueaza?
Asteptam?
Ce asteptam, cat asteptam?
Atunci cand simtim zilnic doar sufocare, cand simtim un imens gol in suflet, cand ne intrebam ce rost are viata...atunci, e totul pierdut.
Nu-ti pierde timpul cautand si asteptand speranta trecutului. Nu o sa mai vina.Deja este tarziu.
Azi astepti, maine la fel, mai trece o zi , mai trece o noapte...asteptarea continua...viata se scurge...imbatranim...nefericiti noi si parterii nostri.
Ce asteptam? schimbare? revenire?
Off...nu te-nsela.Ridica-ti ochii si priveste-n zare ! Ai curaj !
Acolo este viata ta.
Lasa-ti inima sa uite trecutul.Chiar daca doare.
Din uitare renaste viitorul, speranta, viata.
Ingroapa-ti trecutul care nu-ti mai aduce fericire(niciodata un cartof deshidratat de timp nu-si mai revine ), dar este de folos daca-l ingropi.
Aseaza-ti trecutul cu respect pentru ceea ce a fost in pamantul numit UITARE. Apoi...asteapta cu rabdare(dar cu folos ),stropeste uitarea cu ploaia numita SPERANTA. Nu-ti pierde speranta...Ploaia ne da putere, ne umple inima de lumina, de caldura, de pace, de zambet si astfel renastem, se formeaza acea noua VIATA, care sa ne aduca inapoi tot ce am pierdut odinioara din greseala noastra, a lui sau a ambilor parteneri,dar...sub o alta infatisare.
Avramutza L.
20 08 2010
